Ioana Dobre, consultant vânzări Parcului20, a ajuns la concluzia, după 16 ani de experiență în vânzări rezidențiale și sute de tranzacții încheiate, că empatia este unul dintre cele mai importante calități atunci când vine vorba despre interacțiunea cu un potențial client.
„Cu toții am trecut, la un moment dat, prin aceeași experiență ca a persoanei cu care vorbim și este important să împărtășim. Clientul din prezent este, mai presus de toate, înțelept, știe ce vrea și știe exact ce poate să-l împlinească. E important ca tu, în calitate de consultant în vânzări, sa vezi prin ochii lui , să-l înțelegi și să identifici ceea ce caută”, spune Ioana.

Ajunsă în domeniul imobiliar din pasiune, în anul 2004, după ce până atunci urmase cursurile Facultății de Drept – a finalizat masterul în Dreptul Afacerilor –, Ioana Dobre a trecut atât prin mărirea, cât și prin decăderea pieței rezidențiale românești și acum contribuie, prin profesia sa și prin ceea ce a învățat, la maturizarea acesteia.
„Piața imobiliară în anii 2007 -2008 a fost cu totul aparte. A fost o etapă cu un puternic impact asupra produsului imobiliar. Toți am învățat că scopul încercărilor este de a fi transformat și perfecționat. Toată lumea a conștientizat necesitatea unui echilibru privind trei considerente : preț, suprafață, împrumut. Sunt trei componente esențiale și, în același timp, trei diferențe majore, prin modul în care sunt abordate astăzi față de atunci”, explică Ioana.
Iar această diferență în abordare este vizibilă, în cazul Parcului20, încă din momentul în care vizitatorii intră pentru prima dată în biroul de vânzări din Bd. Expoziției nr. 2.
„Instrumentele de prezentare, în special sistemul 3D clarifică în mod concret toate întrebările. În afară de echilibrul dintre preț și caracteristicile apartamentelor, clienții sunt foarte atrași de poziționarea proiectului, de grădina interioară privată în suprafață de 3.000 de metri pătrați și de priveliștea fascinantă a apartamentelor duplex”, explică Ioana Dobre.